Elena LASCONI, față în față cu ROBERTA METSOLA: M-am întâlnit, în urmă cu puțin timp, cu una dintre femeile pe care le admir

Elena LASCONI, față în față cu ROBERTA METSOLA: M-am întâlnit, în urmă cu puțin timp, cu una dintre femeile pe care le admir
Publicat: 21/10/2024, 17:57
Candidata USR la preșdinția României, Elena Lasconi, s-a întâlnit luni cu șefa Parlamentului European, Roberta Metsola. Lasconi spune că Metsola este „una dintre femeile pe care le admiră”, mai ales că este și „o prietenă onestă a României a cărei voce a susținut cu tărie aderarea țării noastre la Schengen”. 
Elena Lasconi a avut, luni, o întrrevedere cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola. Președinta USR spune că a asigurat-o pe șefa P.E. că „voi lucra alături de domnia sa pentru ca România să aducă un plus de stabilitate și solidaritate în Europa”.
M-am întâlnit, în urmă cu puțin timp, cu una dintre femeile pe care le admir – Roberta Metsola, președinta Parlamentului European. O apreciez pe doamna președintă nu doar pentru că a reușit să fie un om politic extrem de relevant în Europa, ci și pentru valorile pe care le susține: unitate, libertate de exprimare, o Uniune Europeană puternică. Mă bucur mult că suntem pe aceeași lungime de undă atunci când vine vorba despre instituțiile unui stat care pot fi puternice doar atât timp cât politicienii nu le acaparează, nu își impun în funcții oamenii și nu iau decizii fără argumente. I-am mulțumit Robertei Metsola pentru că este o prietenă onestă a României a cărei voce a susținut cu tărie aderarea țării noastre la Schengen, afirmând clar că noi ne-am îndeplinit toate criteriile tehnice necesare și că este nedrept să mai întârzie această recunoaștere. Știu că împărtășim aceeași convingere: integrarea României în Schengen nu este un pas simbolic, ci unul esențial pentru consolidarea Uniunii Europene. Ca președintă a USR și candidat la alegerile prezidențiale, consider că drumul nostru european este opțiunea corectă și firească pentru viitorul României.
În cadrul întâlnirii, a fost adus în discuție și subiectul Republica Moldova, a mai anunțat Elena Lasconi.
Am discutat cu doamna Metsola și despre Republica Moldova, pe care ne-o dorim împreună așezată irevocabil pe drumul către Uniunea Europeană. Vedem toți, în aceste zile, cât de mare este puterea fiecărui vot și cât de fragilă este granița între democrație și autoritarism mai ales când propaganda rusă lucrează intens. Uniunea Europeană trebuie nu doar să înțeleagă aceste amenințări, dar și să găsească cele mai eficiente metode să-i facă față.Am asigurat-o pe Roberta Metsola că voi lucra alături de domnia sa pentru ca România să aducă un plus de stabilitate și solidaritate în Europa. Împreună, vom găsi cele mai bune soluții pentru orice probleme ne-ar aduce viitorul. O Europă unită este o Europă puternică!
CITEȘTE ȘI:
Luiza Dobrescu
A absolvit studii superioare de jurnalism și are o experiență de peste 15 ani în mai multe redacții de presă scrisă și TV, din România.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska